Presa locală şi provocările sale

Când au devenit presa și mass-media în general inamici ai democraţiei şi ai societăţii, fiind percepute de consumatori ca și mai odioase decât partidele politice? Asistăm la începutul secolului XXI la moartea jurnalismului clasic şi, odată cu el, la moartea democraţiei. Chiar dacă a mai rămas pe undeva, prin văgăunile interneților, o presă independentă, acest tip de media online nu este percepută ca utilă social. De ce oare?

Probabil din cauză că nefiind girată de cineva, nu mai are vreo normă de deontologie profesională, de morală socială și în plus, nici măcar nu mai este controlată profesional de vreun organism de presă. În 2013, directorii de la Google Eric Schmidt (foto dreapta) şi Jared Cohen, scriau în cartea „Noua eră digitală” că în viitor celebrităţile își vor înfiinţa propriile ziare şi televiziuni, la fel cum au pus bazele unor organizaţii de caritate şi ale unor afaceri, privindu-le ca pe o extensie naturală a „brandului” personal.

Un semn că în era digitală, popularitatea va fi determinată mai degrabă de vizibilitate, decât de coerenţa sau relevanţa conţinutului. La vremea lui, Petrov a denumit presa vulnerabilitate naţională. În Clujul anului 2019, instituțiile administrației locale nu mai țin conferințe de presă, politicienii apar doar discreționar, la emisiuni cu moderatori „prietenoși”, iar partidele politice lucrează prin comunicate livrate prin poșta electronică.

Furnizorii de informații (chiar publice) și cei care au vizibilitate publică sau celebritate dețin controlul presei, împreună cu companiile ce livrează conținut. Creatorul de conținut a fost eliminat din lanțul trofic, sau este privit ca un parazit care beneficiază de resursele și celebritatea celorlalți. Dacă în România post-revoluţionară presa a fost mai mereu o afacere de opoziţie, în ultimii ani câțiva jurnalişti / oameni de afaceri din presa locală clujeană au trecut cu arme şi bagaje în tabăra cealaltă.

Rareş Bogdan şi Liviu Alexa au devenit politicieni (nu că n-ar fi avut dinainte convingeri sau simpatii politice) poate din interes, sau (ca să le acordăm şi prezumţia de nevinovăţie, după ce i-am bănuit de interese) cu credinţa că vor putea contribui la schimbarea de care ţara lor are nevoie. Oricât de frumos ar graseia cei doi pe teme ca renaşterea liberalismului ori revirimentul stângii clujene, în marele oraș de pe Someșul Mic au apărut deja partide noi, ca USR sau Demos – căci revirimentele astea s-au lăsat cam mult aşteptată.

Un proverb african sună aşa: „când un copil nu e primit într-un sat, mai târziu îi va da foc, pentru a-i simţi căldura”. Și cum clujeanul contemporan cu Boc (vecinul de la bloc) trăiește cu senzația că sub conducerea vecinului său, funcționar de frunte al nației, Clujul ar apărut brusc pe harta Europei – după ce-o fi fost pe cea a Africii? – n-ar fi exclus ca proverbul să se aplice și pe-aici. Nu că cei doi jurnaliști amintiți n-ar fi băieți deștepți, numai că acolo unde este minte multă, e și prostie multă, iar „suflul nou” adus de ei în politică s-ar putea transforma în mai mari sau mai mici implozii.

Dacă vrei să distrugi un om, învaţă-l şah. Îl vei anihila mai uşor decât cu o otravă – sună o butadă despre capcanele minții. Cei doi nu erau jurnaliști buni, până să se implice în politică, ci „răi da` buni”, adică celebri. Problema este că de atunci au crescut în incisivitate, dar și-au pierdut din credibilitate. Au început să muște și din prieteni, nu doar din dușmani, și în curând vor ajunge, probabil, să-şi muşte şi coada. 

 

Cum ştergi Clujul din memorie

O butadă celebră în Marele Oraş de pe Someşul Mic afirmă cum că marea străduinţă a onor primarului e să pună oraşul pe hartă, iar locuitorii, în afara ei. Mai nou, să-i radă şi memoria / istoria. Iată un exemplu: lucrând de zor (cu trei muncitori) la închiderea străzii Ferdinand din centrul vechiului oraș ardelean, firma Diferit SRL a descoperit poarta de nord a Clujului medieval. Mergeți să vedeți zidul cât mai puteți, deoarece…

„Monumentul stă cel mai bine sub pământ. Ne gândim fie să facem o machetă în dreptul lui, fie marcarea lui pe stradă. Altă soluţie nu este. Va fi conservat în pământ”, a precizat arheologul Sorin Cociş.

Cam ăsta e Clujul napocean după primele sale două decenii de secolul XXI, de 12 ani sub acelaşi primar, după 12 ani cu altul la fel de îndârjit împotriva câtorva categorii de locuitori (care nu-l votează pe EL): câteva flori, asfalt, puțină curățenie prin zona Centrală – în rest, la periferie, Dumnezeu cu mila! Dezmăț imobiliar, praf, trafic îngreunat la orele de vârf.

Să tot trăiești visul clasei de mijloc într-un oraș care, dacă nu și-a uitat încă istoria, pentru că turnurile vechi mai ies uneori din asfalt ca azi, se chinuie din răsputeri să o șteargă, ori s-o îngroape înapoi în pământ. Clujul e locul în care nu voinţa celor 350.000 de locuitori care contribuie la bugetul de 350 milioane de euro contează…

Aici sunt mai importante cele 30 iluzorii milioane aduse într-un alt buget al oraşului (nu știm care?) de un festival de cultură și muzică de relaxare. Sunt mai importante poveștile cu ce vom face decât istoria reală, aproape palpabilă. Pe care, dacă n-o putem șterge cu totul din… anale (sic!), o îngropăm cât mai adânc.

 

Shit happens

E cald, e vacanţă şi totuşi lumea e nervoasă în trafic, iar oraşul, aglomerat. Diseară va fi şi mai şi, că în Gruia e mare meci cu Slavia Praga. Până și zenul lui Emil Boc a fost deranjat ieri, când s-a dus pe Főtér să vadă cum văd ungurii zilele orașului.  Toți suntem cârcotași de felul nostru, iar primarul din Kolozsvár nu s-a lăsat mai prejos: i s-a părut că organizatorii Zilelor Maghiare își cam fac de cap, nu chiar cum și-au făcut tinerii prin Sétatér – dar totuși, prea tare muzica pentru ca bugetarii să poată lucra în liniște.

În Cluj-Napoca respectăm programul de zi, când n-are voie să se-ntâmple nimic ieşit din comun, cam ca la apel. Tov. Gradu, permiteţi-mi să raportez: în sectorul meu nu s-a-ntâmplat nimic deosebit. Adică nici cu voie, nici fără de voie, într-un oraș care dacă nu e leșinat, e exagerat. Nici în restul țării nu e mai grozav, stați liniștit. Încă nu s-a prăbușit Bucureștiul în fața Clujului cum titrează presa locală de care m-am despărțit o vreme, supărat pe aceleași teme pe care unii le scuipă, iar alții le ling. Dar şi îÎn restul țării e cam la fel: se întâmplă și chestii nasoale care ne ating, iar presa le umflă, în loc să le relateze pur și simplu, obiectiv. Oare nu ne indignăm noi destul, din moment ce se indignează cei din presă, sau doar aşa mai ştim să ne punem în serviciul cetăţeanului? Bugetarii sunt nervoşi, presarii indignaţi, iar cetăţenii turmentaţi, ce să mai zică, asistând la acest spectacol, decât că na, se întâmplă lucruri rele, aparent fără vreun motiv.

Şi că n-are rost s-ajungem să ne facem mustrări dintr-alea, de conştiinţă. Lucrurile faine se-ntâmplă abia când reuşești să negociezi cu celelalte, mai puțin reușite. Atunci când încetezi să le aştepţi, când accepți realitatea că se întâmplă de la sine doar cele nasoale, în timp ce pentru lucrurile bune trebui să ieși puțin la bătaie. Apoi, nu uita că una din cele mai frecvente cauze externe de succes e că nebunia unora este norocul altora.

Revista presei 14 august

Dragos Damian, CEO Terapia Cluj, scrie în Monitorul de Cluj despre cine duce greul economiei românești, la finalul perioadei de tranziție și începutul unei noi crize economice globale.

În Ziar de Cluj, Mihaela Trif dezvăluie că autoritățile județene au ținut „la sertar” informații cu privire la CMID și atribuirea directă a contractului de finalizare, semnat încă din 2 iulie 2019 între Consiliul Județean Cluj și RADP Cluj-Napoca.

Sandu Mureșan dedică în Transilvania Reporter un amplu articol thrillerului CFR-ist de aseară de pe Celtic Park Glasgow. Mai puteți citi pe cluj.social, în Examene de vacanță, despre extemporalul pe nepregătite primit, în aceste zile de vacanță, de către instituțiile statului român.